Servicii

Servicii

Drept comercial

Oferim consultanță și asistență juridică societăților în ceea ce privește atât administrarea juridică (înființare, cesiune de părți sociale, schimbare administrator, etc.) cât și redactarea și negocierea contractelor.

Drept civil

Fie că este vorba despre litigii complexe sau sfaturi juridice vizând dispute imobiliare, deschiderea unei moșteniri, răspundere contractuală sau delictuală, suntem aici pentru a oferi soluții.

Drept penal

Experiența în materie penală ne-a arătat cât de mult contează suportul emoțional combinat cu o consultanță juridică corespunzătoare. Oferim asistență în etapa urmăririi penale, a judecării în fond și a căilor de atac, în fața parchetelor și a instanțelor, indiferent de calitatea procesuală (parte vătămată, parte civilă, suspect, inculpat, martor).

Dreptul Familiei

Înțelegem complexitatea raporturilor de familie și navigăm cu tact problemele juridice care apar. Fie că este vorba despre consultanță privind medierea juridică, acțiuni în stabilirea filiației, partaj sau divorț, vă suntem alături pe întreaga durată a procedurilor.

Dreptul muncii

Oferim asistență juridică în ceea ce privește negocierea contractelor de muncă, redactarea actelor interne, emiterea și contestarea deciziilor de concediere, atât din perspectiva angajatorului cât și din perspectiva angajatului. 

GDPR

Știm cât de mult contează sentimentul de siguranță că datele personale sunt protejate juridic în mod corespunzător. Fie că sunteți persoană fizică sau persoană juridică, oferim consultanță și asistență privind redactarea politicilor de protecție a datelor cu caracter personal, notificarea autorităților competente, prevenirea sancțiunilor și a amenzilor de către ANSPDCP precum și modalitățile de acțiune în cazul încălcării Regulamentului GDPR.

Întrebări Frecvente

În prima ședință ne vom cunoaște și ne veți prezenta situația juridică cu care vă confruntați, împreună cu documentele relevante. Vom analiza cele discutate, urmând a reveni ulterior cu un plan de acțiune. Vă vom anunța cu privire la documentele suplimentare necesare pentru analiza juridică, dacă este cazul.

Consultația juridică este 300 RON, onorariul urmând a fi negociat în funcție de complexitatea speței. Dacă veți dori să continuăm, suma achitată pentru prima consultație va fi scăzută din onorariul final.

În cazul unui litigiu, onorariul va fi negociat pe etape procesuale sau pentru întreg procesul. Dacă aveți nevoie de consultanță juridică vizând un proiect, acesta va fi calculat estimativ în funcție de orele necesare soluționării speței. În cazul redactării de adrese, notificări, cereri, precum și transmiterea acestora către autoritățile competente, se va percepe un onorariu fix.

În situația unei soluții favorabile, onorariul poate fi recuperat de la partea adversă. Este important de reținut că, deși nu aceasta este regula, instanța poate reduce despăgubirile solicitate cu titlu de onorariu avocațial.

Cu toate că nu ne-am aflat în această postură, înțelegem dacă simțiți că rezonați cu un alt profesionist. În această situație, contractul de asistență juridică va fi încetat de comun acord, urmând ca onorariul să fie achitat proporțional cu munca depusă până la acel moment.